Asiguratorii au anunţat scumpiri cu până la 50% începând cu luna mai
Potrivit relatărilor brokerilor, problemele pe care companiile de asigurare le-au întâmpinat în ultima perioadă se datorează scăderii considerabile a preţurilor asigurărilor auto obligatorii. Din acest motiv, asiguratorii se află în incapacitate de acoperire a daunelor, iar maşinile stau în service foarte mult timp, de aici apărând şi nemulţumirile clienţilor. Astfel s-a constatat că doar prin ridicarea preţurilor la poliţele RCA se va putea ajunge la plata despăgubirilor într-o perioadă rezonabilă.
Încă de la începutul anului 2012 asigurările auto obligatorii au simţit o majorare consistentă. Cu toate acestea, în fiecare lună preţurile se modifică şi cresc pe zi ce trece pentru a se ajunge la posibilitatea financiară a asiguratorilor de a acoperi daunele. De asemenea, se urmăreşte alinierea treptată a tarifelor poliţelor RCA cu cele ale Uniunii Europene, ceea ce ar însemna o ridicare semnificativă a tarifelor.
S-au efectuat diferite studii în urma cărora specialiştii au constatat că dauna medie este de peste 1500 euro, iar într-un an companiile de asigurări plătesc reparaţii pentru 345.000 de accidente. S-a ajuns în situaţia în care tentativa de fraudă este relativ mare, asiguratorii refuzând să efectueze plata pe motiv că şoferii pun la cale accidente pentru a încasa despăgubirea. De aceea, multe cazuri ajung în instanţă. Directorii companiilor de asigurări declară că nu se pot susţine despăgubirile doar din prima de asigurare şi că, pentru a evita tergiversarea dosarelor de daună şi întarzierea continuă a plăţilor, se consideră că prima medie ar trebui să crească cu 50-60 de procente.
Ca şi soluţie pentru remedierea acestui neajuns, brokerii recomandă impunerea unui preţ minim pentru poliţele RCA, pentru a nu se mai ajunge în situaţii de imposibilitate de plată a daunelor.
Recent Comments