«

»

Mar 21

Comunicarea nonverbală – limbajul corpului

Comunicarea nonverbală este o componentă esenţială în viaţa de zi cu zi. Fie că ne ducem la un interviu, că ţinem un discurs, că avem o discuţie sau suntem într-o situaţie care solicită mult autocontrol, comunicarea nonverbală este factorul de care depinde uneori întregul nostru succes.

Acest lucru se întâmplă deoarece din totalul mesajelor transmise de o persoană şi reţinute de interlocutor: 7% sunt verbale, 38% sunt paraverbale, iar 55% sunt nonverbale.

De altfel, axioma comunicării nonverbale evidenţiază faptul că acest tip de comunicare are relevanţă mai mare decât semnalele verbale şi paraverbale (tonul vocii, accent, tonalitate etc). Această axioma enunţă următorul lucru: Când ceea ce spuneţi nu este în concordanţă cu ceea ce faceţi, interlocutorul va crede ceea ce vede, adică semnalele nonverbale ale corpului dumneavoastra.

Comunicarea nonverbală (body language) este alcătuit din trei componente: mimica, privirea şi gestica.

Mimica se referă la toate fenomenele pe care le putem observa pe faţa unui om: mişcările capului, contactul vizual, direcţia privirii, zâmbetul.

În privinţa privirii, pentru a construi o relaţie de comunicare trebuie să păstrăm contactul vizual cam 60% -70% din timp. De asemenea, există mai multe tipuri de priviri: oficială, intimă, laterală, care atunci când e însoţită de zâmbet înseamnă interes, iar atunci când e însoţită de încruntarea sprâncenelor înseamnă ostilitate. La fel, închiderea ochilor înseamnă dorinţa de a finaliza interacţiunea.

Gestica se referă la limbajul mâinilor în termeni de viteză a mişcării, grad de tensiune, poziţii, zone de mişcare, mod de ţinere a degetelor, distanţa dintre mâini şi corp.

Poziţia mâinilor ne poate da nenumărate indicii despre starea cuiva. Enumerăm mai jos câteva poziţii ale mâinilor şi semnificaţia lor în contextul limbajului corpului:

  • mâinile deschise, relaxate, dezvăluie o atitudine pozitivă, o invitaţie la sinceritate;
  • braţele încrucişate înseamnă respingere;
  • braţele ţinute la spate înseamnă nelinişte;
  • mângâierea bărbiei arată că ascultătorul evaluează pozitiv ceea ce aude;
  • tragerea usoară a lobului urechii este un semn de suspiciune;
  • masarea cefei indică un sentiment de frustrare;
  • sprijinirea bărbiei în palmă trădează plictiseala;
  • palmele încleştate arată tensiune;
  • jocul cu pixul este un semn de nerăbdare;
  • frecarea palmelor indică anticipare.

De o foarte mare importanţă sunt postura şi orientarea corpului. Se referă la felul în care un om stă la un moment dat şi la modalităţile prin care îşi modifică postura corpului. Astfel, există câteva poziţii de bază prin intermediul cărora putem identifica starea de spirit a oamenilor care fac parte dintr-o audienţă.

Aşadar, poziţia picior peste picior şi braţe încrucişate, picioarele peste braţul scaunului, picioarele pe birou sau legănarea, bătutul din picior arată toate lipsa de interes. Totuşi, când picioarele sunt incrucişate iar poziţia corpului este îndreptată spre interlocutor, este un semn de înţelegere şi cooperare.

Înclinarea uşoara a corpului înainte arată interes. Înclinarea corpului spre spate arată lipsa de interes. Întoarcerea corpului într-o parte în timp ce interlocutorul vorbeşte, indică dorinţa de a încheia discuţia.

Cunoaşterea acestor informaţii despre comunicarea nonverbală şi limbajul corpului ne ajută să ne atingem mai uşor obiectivele unei discuţii, ale unei prelegeri sau expuneri, iar cel care aprofundează tainele comunicării nonverbale are, cu siguranţă, mai mult succes în ceea ce îşi propune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>