«

»

Jan 03

De cand se aplica noua taxa auto?

Legea privind noua taxa auto nu este momentan aplicabila, ea nefiind inca publicata in Monitorul Oficial. Conform normelor de tehnica legislativa, legea va intra in vigoare la trei zile dupa publicare.

Atentie! Pana la intrarea in vigoare a noii taxe auto, se aplica in continuare prevederile deja existente.

Legea promulgata joi de Traian Basescu stabileste ca taxa de poluare va fi platita, o singura data, atat pentru autovehiculele noi, cat si pentru cele second-hand, care sunt inmatriculate pentru prima data in Romania, indiferent daca autovehiculul este produs in tara sau in strainatate. Pentru autovehiculele inmatriculate inainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitata la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, in cazul instrainarii acestora, dupa ce intra in vigoare aceasta lege.

Modalitatea de calcul a taxei este unitara pentru toate situatiile in care aceasta se achita. Taxa se calculeaza pe baza unor criterii obiective (tipul motorizarii, capacitatea cilindrica, emisia de CO2 si norma de poluare), luand in considerare si deprecierea autoturismului.

Cand se plateste taxa

Legea prevede ca obligatia de plata a taxei intervine:

  • cu ocazia inscrierii in evidentele autoritatii competente, potrivit legii, a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de catre primul proprietar din Romania;
  • la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri;
  • la reintroducerea in parcul auto a unui autovehicul in cazul in care, la momentul scoaterii din parc, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduala a taxei.

Atentie! Masinile inmatriculate in perioada 1 ianuarie 2007 – 1 iulie 2008 nu vor trebui sa achite taxa pe poluare in noua ei forma intrucat ele au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima inmatriculare a acestora a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule in temeiul art 214 1 – 214 3 din Codul Fiscal.

De asemenea, noua taxa de poluare nu va fi achitata nici de autovehiculele incadrate in categoria vehiculelor istorice sau care au fost acordate unor institutii ale statului. In acelasi timp, nici autoturismele confiscate sau cele acordate cu titlu gratuit nu sunt supuse la plata acestei taxe.

Se dau si bani inapoi

Totodata legea privind noua taxa de poluare aduce si vesti bune pentru soferi. Astfel, daca taxa auto, pe care ati platit-o in perioada 1 iulie 2008 si pana la data de intrare in vigoare a acestei noi legi, este mai mare decat taxa rezultata din aplicarea noilor prevederi, legea ofera posibilitatea de a va primi inapoi diferenta de taxa platita, daca veti face o cerere in acest sens la organul fiscal competent.

Modalitatea de restituire va fi stabilita prin normele de aplicare ale acestei legi, care urmeaza sa fie elaborate in 15 zile de la publicarea in Monitorul Oficial a legii privind noua taxa de poluare.

De asemenea, legea mai prevede si ca, atunci cand un autovehicul pentru care s-a platit taxa in Romania este ulterior scos din parcul auto national, proprietarului platitor al taxei i se restituie valoarea reziduala a acesteia.

“Valoarea reziduala a taxei reprezinta taxa care ar fi platita pentru respectivul autovehicul daca acesta ar fi inmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto national”, se mai arata in actul normativ (forma trimisa la promulgare).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>