«

»

Aug 08

Începe din nou Programul Rabla

A doua sesiune a Programului Rabla 2012 porneşte pentru persoanele fizice de miercuri, 8 august, cu fonduri de 57 milioane lei (12,56 milioane euro) pentru scoaterea din uz a 15.000 de autoturisme mai vechi de zece ani, a anunţat Ministerul Mediului. În ceea ce priveşte sesiunea pentru persoanele juridice, aceasta se află în derulare, fiind în etapa de depunere a dosarelor, în perioada 23 aprilie-31 august 2012.

“Începand de mâine (miercuri, 8 august 2012), va avea loc repartizarea către colectori a celor 15.000 de tichete, iar persoanele fizice care deţin maşini mai vechi de zece ani se pot adresa firmelor colectoare, începând cu aceeaşi dată, în vederea casării acestor autoturisme”, a anunţat marţi, 7 august 2012, Ministerul Mediului, care menţionează că termenii rămân aceiaşi ca până acum, respectiv o primă de casare de 3.800 lei, exprimată printr-un tichet cu valoare nominală.

Pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult trei tichete valorice, la fel ca până acum.

Ministerul Mediului ia în calcul şi suplimentarea fondurilor pentru Programul Rabla cu înca 57 milioane lei (15.000 de tichete), după epuizarea sumelor care vor fi deblocate în această a doua sesiune care demarează pe 8 august.

Pentru persoanele juridice încă se află în derulare prima sesiune din Programul Rabla 2012, potrivit Ministerului Mediului.

În prima etapă a Programului Rabla 2012 au fost casate un număr de 25.964 de vehicule mai vechi de 10 ani. În cadrul primei sesiuni a programului au fost achiziţionate 8.006 maşini, dintre care 3.661 de producţie autohtonă.

Prin Programul Rabla, în ultimii doi ani, au fost casate 305.964 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 101.766 autoturisme noi, dintre care 40.269 de origine autohtonă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>