«

»

Oct 21

Inmatricularea unui autoturism nou… persoane juridice

 

Exemplu:

Am achizitionat o masina noua, proprietar persoana juridica, plata cu cash.

Capacitate motor: 1390 cm.

La cumparare, am primit masina cu numere rosii, valabile 30 de zile.

Sfat: Cel mai bine ar fi, daca este posibil, sa inmatriculezi masina la Politie dupa ce expira Autorizatia de circulatie provizorie, din trei motive:

1. nu mai este nevoie sa predai numerele rosii
2. termenul de 2 ani de valabilitate ITP incepe din ziua inmatricularii la Politie
3. in cele 30 de zile in care ai numere rosii, daca iesi din localitate nu ai nevoie de rovinieta.
Unde trebuie sa mergi

1. Chiar in ziua in care ai ridicat masina, trebuie sa ii faco asigurarea obligatorie (RCA) . Preturile difera in functie de firma de asigurari. Actele ti se inmaneaza pe loc.

2. Prima data trebuie sa primesti Cartea de identitate a vehiculului (CIV) de la distribuitorul de unde ai cumparat masina.

3. Cu CIV, original si copie, te duci la Registrul Auto Roman (R.A.R.). Aici se aplica folia de secretizare pe CIV. Nu se plateste nicio taxa. Actul ti se inmaneaza pe loc.

4. Ar fi bine ca in acest moment sa depui actele pentru calculul taxei de poluare, pentru ca dureaza in jur de 2 zile pana primesti decizia de impunere. Pentru asta, trebuie sa te duci la Administratia Finantelor Publice si sa ai cu tine urmatoarele acte: CIV – original si copie; Certificat de inregistrare la Reg. Comertului – original si copie; factura fiscala de achizitie a masinii – original si copie; carte de identitate reprezentant legal – original si copie.

Vei primi un bonulet cu numarul de inregistrare, data si ziua cand trebuie sa vii sa ridici Decizia de impunere. Dupa ce ti se calculeaza taxa de poluare, te duci cu decizia de impunere si platesti taxa la ghiseu. Vei primi o chitanta pe care trebuie sa o pastrezi, la fel si Decizia de impunere pentru plata taxei de poluare.
Decizia de impunere a taxei de poluare se elibereaza in 2-3 zile lucratoare, chitanta se elibereaza in momentul platii.

5. De aici, trebuie sa ajungi la Directia Taxe si Impozite , pentru ca autoturismul sa fie luat in evidenta.

Acte necesare: CIV – original si copie; Certificat de inregistrare la Reg. Comertului – original si copie; factura fiscala de achizitie a masinii – original si copie; carte de identitate reprezentant legal – original si copie; fisa de inmatriculare – original ; declaratie de impunere, completata in doua exemplare, unde se trec datele firmei, datele despre masina (luate din CIV) si datele reprezentantului legal. Pe baza acestei declaratii, se va calcula impozitul datorat pana la sfarsitul anului si se va emite o decizie de impunere. Dupa ce ai primit decizia de impunere, vei plati taxa de inmatriculare si impozitul datorat (daca doresti), la unu din ghisee.

Actele se inmaneaza pe loc, chitantele se elibereaza in momentul platii.

6. Pasul urmator: te duci la orice sucursala CEC Bank si platesti taxa de talon. Vei avea nevoie de datele firmei.

7. Acum ultimul drum pe care trebuie sa-l mai faci pentru inmatriculare este la Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (D.R.P.C.I.V.).
Acte necesare: in primul rand trebuie sa iei o cerere de inmatriculare, pe care o completezi, in partea de sus, cu datele firmei; CIV – original si copie; Certificat de inregistrare la Reg. Comertului – original si copie; factura fiscala de achizitie a masinii – original si copie; delegatie din partea firmei, cu antetul firmei, pentru persoana care va depune actele pentru inmatriculare (nu este nevoie sa fie reprezentantul legal, dar delegatia este obligatorie chiar daca reprezentantul legal este cel care depune actele pentru inmatriculare); carte de identitate a persoanei delegate – original si copie; fisa de inmatriculare – original si copie (atentie, pe fisa de inmatriculare trebuie stampila firmei si semnatura reprezentantului legal. Lucratorul de la ghiseu iti va arata exact unde); polita de asigurare obligatorie (RCA) – copie; decizia de impunere pentru calculul taxei de poluare – original si copie (Atentie: la Politie va ramane originalul); chitanta pentru plata taxei de poluare – original si copie (ar fi bine sa faci 2 copii, pentru a-ti ramane una pentru contabil); chitanta pentru taxa de inmatriculare – original si copie; chitanta de la CEC pentru taxa de talon – original si copie.
Din acest moment, masina este inmatriculata si, mare grija, daca iesi cu ea din localitate, sa nu uiti sa iti cumperi rovinieta!

Acte necesare per total (pentru a nu umbla de la un centru de copiere la altul):

Acte in original:

1. Carte de Identitate Vehicul (CIV) –fara folie de secretizare, pentru R.A.R.

CIV cu folia de secretizare

2. Certificat de inregistrare Registrul Comertului

3. Factura fiscala de achizitie a autoturismului

4. Carte de identitate reprezentant legal

5. Carte de identitate delegat, pentru inmatricularea la Politia Pipera

6. Decizia de impunere pentru plata taxei de poluare (ramane la Politie)

7. Chitanta cu plata taxei de poluare (ramane la Politie)

8. Fisa de inmatriculare: formular-tip dactilografiat (ramane la Politie)

9. Chitanta pentru plata taxei de inmatriculare (ramane la Politie)

10. Chitanta pentru taxa de talon (ramane la Politie)

11. Delegatie pentru persoana care va inmatricula autovehiculul – 2 ex.

12. Chitanta pentru plata placutelor de inmatriculare

Copii dupa acte:

1. CIV (fara folie de secretizare) – 1 ex. fata-verso

CIV (cu folie de secretizare) – 3 ex. fata-verso

2. Certificat de inregistrare la Reg. Com. – 3 ex.

3. Factura fiscala – 3 ex.

4. C.I. reprezentant legal – 2 ex.

5. C.I. delegat – 1 ex. (daca delegatul este reprezentantul legal, atunci ai nevoie de 3 copii dupa C.I. reprezentant legal)

6. Decizia de impunere pentru plata taxei de poluare – 1 ex.

7. Chitanta de plata a taxei de poluare – 2 ex.

8. Fisa de inmatriculare – 1 ex. (ramane la Politie)

9. Chitanta de plata a taxei de inmatriculare – 1 ex. (pentru contabil)

10. Chitanta de plata a taxei de talon – 1 ex. (pentru contabil)

11. Asigurare obligatorie (RCA) – 1 ex.

Asta este tot! Daca ai toate actele necesare, in 2-3 zile ai rezolvat problema.

Sa stapanesti sanatos masina si sa nu ai parte de evenimente rutiere!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>